Departamentul de Justiție a început o anchetă penală în legătură cu investigația Mueller

Departamentul de Justiție a început o anchetă penală în legătură cu investigația Mueller
Publicat: 25/10/2019, 12:42

O anchetă administrativă fusese inițiată în luna mai, însă deschiderea unei anchete penale înseamnă că anchetatorii pot acum emite citații și pot solicita documente.

Ancheta a fost inițiată în contextul în care președintele Statelor Unite, Donald Trump, a susținut în repetate rânduri că investigația lui Robert Mueller nu este altceva decât „o vânătoare de vrăjitoare”.

Investigația privind posibilele ingerințe ale Rusiei în alegerile din 2016 nu a scos la iveală o înțelegere secretă între Moscova și echipa de campanie a lui Trump, însă BBC notează că nici nu l-a declarat nevinovat în mod explicit pe acesta de acuzațiile de obstrucționare a justiției.

Informația despre deschiderea unei anchete penale a apărut pentru prima dată în The New York Times, iar potrivit jurnaliștilor acestei publicații, nu este încă clar pentru ce infracțiune ar fi fost deschis dosarul.

Procurorul special Robert Mueller a anunțat, la sfârșitul lunii mai, încheierea oficială a investigației privind ingerințele electorale ruse. Comisia Robert Mueller a oferit Departamentului Justiției versiunea completă a raportului de anchetă privind ingerințele electorale ruse și presupusele contacte între echipa electorală a lui Donald Trump și Moscova.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×